Dupa ce atât media locală cât și cea națională au vuit pe marginea declartiilor lui Sebastian Ghiță din data de 14.03a.c,încă un subiect atrage atenția asupra patronului ASESOFT: la data de  2 martie, instanța a admis cererea administratorului judiciar și a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a firmei Asesoft. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de şapte zile de la comunicare.

Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul • art. 145 lit.A rap. la art.146 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; Dispune intrarea în procedura generală a falimentului a debitorului SC ASESOFT INTERNATIONAL SA. În temeiul art.145 alin 2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Bucureşti SPRL , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege,cu o retribuţie de 1.500 lei În temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la 17.04.2018. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora la 16.05.2018. Fixează termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor la tabelul suplimentar, la 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar. Fixează termenul de soluţionare a contestaţiilor şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat la 14.06.2018. În temeiul art. 146 alin1 şi 2 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.151 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen la 23.05.2018, ora 9,00. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 02.03.2018.

Anul trecut, Tribunalul Prahova a admis cererea DNA Ploieşti de interdicţie a iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, acuzate de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată. Măsura a fost prelungită şi este încă valabilă, după ce a fost emisă la sfârşitul lunii ianuarie pentru o perioadă de 60 de zile.

https://stirideprahova.ro/wp-content/uploads/2018/03/ghita_asesoft.jpghttps://stirideprahova.ro/wp-content/uploads/2018/03/ghita_asesoft-150x150.jpgstiriphhomeASESOFT,faliment,Ghita,ploiesti,tribunalul prahovaDupa ce atât media locală cât și cea națională au vuit pe marginea declartiilor lui Sebastian Ghiță din data de 14.03a.c,încă un subiect atrage atenția asupra patronului ASESOFT: la data de  2 martie, instanța a admis cererea administratorului judiciar și a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a firmei...