Cât a cerut Carla’s Dreams pentru un recital

Cea de-a 50-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Trofeul Tinereții Amara, 50 de ediții neîntrerupte la care s-au lansat mari artiști români dintre care amintim, de pildă, Mihaela Runceanu sau Angela Ciochină, este una spectaculoasă, atât prin noutățile aduse în organizarea concursului,  cât și prin recitalurile numeroase și prezentare. Festivalul este transmis în direct de TVR 2 și este prezentat de Octavian Ursulescu alături de Corina Dănilă și Mihai Răzuș.

Evenimentul a inceput pe data de 3 august și se va încheia pe 6 august și este organizat de Consiliul Județean Ialomița, Consiliul Local Amara, Centrul de Creație Ialomița și Centrul Cultural Ionel Perlea.

 

Primele două seri au fost dedicate unei secțiuni de concurs nou introdusă anul acesta, 7-15 ani.  Astfel, joi, a avut loc concursul acestei secțiuni, iar vineri gala laureaților. Vineri și duminică,  am vazut si urmează concurenții categoriei mari, aceștia din urmă fiind acompaniați de orchestra condusă de Ionel Tudor.  Pentru fiecare seară de concurs organizatorii au pregătit și recitaluri.

În primele două seri au urcat pe scena de la Amara și câțiva dintre laureații edițiilor precedente cum ar fi: Daniela Răduică, Minodora Muntean, Marius Teodorescu, Lucia Dumitrescu, Romeo Zaharia, Loredana Căvășdan, Irina Popa, Nicoleta Floroni, Adriana Gavrilă sau Alexandra Canareica.

În prima zi, joi, au mai cântat  Oana Sârbu și Adrian Sînă ft Aza. A doua zi, vineri, a fost rândul Cristinei Vasiu și a lui Pepe. Iar sâmbătă și duminică, Nico și Direcția 5Ellie White și Horia Brenciu.

Pentru ultima seara, organizatorii au dorit sa aducă, în fața publicului, trupa din Republica Moldova, Carla’s Dreams, dar pretul de 15.000 euro a fost considerat mult prea mare.

Despre aceasta, Larisa Mihai, directorul festivalului, a declarat: «Una dintre opțiunile noastre pentru ultima seară a Festivalului a fost Carla’s Dreams… Din păcate, onorariul pentru ei a fost de 15 mii de euro, adică de două ori mai mare decât oricare dintre cei care au acceptat invitația noastră. Și o parte dintre recitalurile foștilor laureați ai Festivalului vor fi plătite… Există însă și concurenți, precum Loredana Căvășdan, care a acceptat să concerteze gratuit, de dragul amintirilor…».

Evenimentul are loc la Grădina de vară Cinemascop.

https://stirideprahova.ro/wp-content/uploads/2017/08/afis-amara-2017.jpghttps://stirideprahova.ro/wp-content/uploads/2017/08/afis-amara-2017-150x150.jpgstiriphhomeAmara 2017,Carla's Dreams,Horia Brenciu,Nico,Nicoleta MateiCât a cerut Carla's Dreams pentru un recital Cea de-a 50-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Trofeul Tinereții Amara, 50 de ediții neîntrerupte la care s-au lansat mari artiști români dintre care amintim, de pildă, Mihaela Runceanu sau Angela Ciochină, este una spectaculoasă, atât prin noutățile aduse în organizarea concursului,...